Astăzi, copiii au învățat cum fiecare gest și fiecare cuvânt se reflectă în ceilalți — ca într-o oglindă. Am pornit de la o poveste simplă despre curaj și bunătate, apoi, prin jocuri de rol, am descoperit împreună cum arată o „oglindă spartă” (când apare bullyingul) 
Read more
Săptămâna aceasta, elevii clasei a VI-a au participat la activități de prevenire a violenței prin teatru-forum – o metodă interactivă în care fiecare a avut ocazia să privească, să simtă și să intervină în situații reale de bullying.  În scenetele prezentate, au fost puse în 
Read more
Adolescența este o etapă frumoasă, în care tinerii își caută sensul, însă presupune și vulnerabilitate emoțională și refugierea în comportamente de risc. Activitățile de grup, focusate pe conștientizare și pe implicare activă, contribuie la reducerea vulnerabilității și la descoperirea puterii personale. Călătoria pe ,,Planeta Amețită”, 
Read more
Acțiunea de ecologizare desfășurată impreună cu ELEVII CLASEI a VI-a, GAL Ceahlău și reprezentanți ai PRIMĂRIEI GÂRCINA a scos la iveală câteva aspecte îmbucurătoare. În primul rând, trebuie remarcate hărnicia și grija pentru mediu a elevilor. În al doilea rând, am putut constata că zonele 
Read more
Suntem nespus de bucuroși să vă anunțăm că am aderat la programul de educație timpurie „Start în educație” alături de @WorldVisionRomania! Prin inițiativa “Ghiozdănel cu viitor”, fiecare copil de nivel preșcolar din școala noastră a primit un rucsăcel dotat cu tot ce are nevoie pentru 
Read more
În cadrul evenimentului de astăzi Cupa Tymbark – gimnazial etapa locală , fair-playul, timpul petrecut frumos împreună și jocul sportiv și-au dat astăzi mâna la Baza Sportiva Gîrcina . Felicitări tuturor participanților. Suntem mândri de voi ! https://www.facebook.com/groups/482638815175518/posts/6719590718146932
Read more
Activitățile de prevenție au un rol foarte important în dezvoltarea copiilor. Cu cât un tânăr este mai informat, cu atât scad șansele comportamentelor de risc. Elevii claselor a V-a și a VII-a au participat la o activitate de prevenire a consumului de alcool. Pe Planeta 
Read more
Activitățile de prevenire a consumului de droguri joacă un rol crucial în educarea și conștientizarea elevilor cu privire la riscurile și consecințele negative ale consumului de substanțe toxice. Ele contribuie la promovarea unui stil de viață sănătos, la reducerea incidenței consumului de droguri și la 
Read more
Astăzi, fostul nostru elev, Fabrizio Stefanescu , alături de colegii săi din cadrul Colegiului „Sfântul Nicolae” Iași, ne-au arătat importanța Sfintei Împărtășanii, în cadrul unor lecții de religie. Elevii s-au implicat activ, au povestit și au fost recompensați cu dulciuri. Mulțumim și vă așteptăm și 
Read more
Informații de contact
Pagina Școlii Gârcina, Structura Cuejdiu
  • Com. Gârcina, Județul Neamț
  • 0233.242.050
  • Fax: 0233.242.050
  • contact@scoalagarcina.ro
Obțineți mai multe informatii Ajutor
Suntem aici să vă răspundem tuturor întrebărilor
Contactați-ne aici